broccoliChiar daca pentru om, broccoli este considerat un “ superaliment “, rolul sau in nutritia cainelui este lipsit de importanta.

Are nevoie cainele de broccoli in alimentatie? Nu, dar adaugat in cantitati mici, reprezinta o sursa bogata in fibre alimentare, bioflavonoide ( vitamina P ) si antioxidanti anticancerigeni. Disponibilitatea acestora pentru animal este insa relativ limitata.

Procesele fermentative ( ale fibrelor din broccoli ) desfasurate la nivelul colonului pot sa genereze cantitati insemnate de gaze, cu efecte neplacute atat pentru caine ( balonari si distensia abdomenului ) cat si pentru detinator.

Alaturi de multitudinea de substante nutritive, vitamine si antioxidanti, broccoli contine si izotiocianat. Acest compus este considerat toxic pentru caine, daca este consumat in cantitati mari. Un continut in broccoli al ratiei alimentare mai mare de 10 % poate genera probleme gastrice deosebit de grave, iar o dieta zilnica cu mai mult de 25 % poate determina moartea animalului.

In concluzie:

Broccoli este un ingredient adaugat in sortimentele de hrana pentru caine mai mult din ratiuni de marketing ( pentru a creste valoarea produsului in ochii cumparatorilor ), decat pentru valoarea nutritiva a acestuia pentru animal.