reprezentativ alimentatie proteinePerioada indelungata de convietuire cu omul a condus, printre altele si la modificarea comportamentului alimentar al cainelui. In momentul de fata cainele poate fi considerat un animal omnivor, care si-a dezvoltat  caracteristici anatomice si fiziologice ce ii permit utilizarea si digestia unor surse variate de hrana.

Cu toate acestea sursa proteica principala  in alimentatia cainelui trebuie sa ramana cea de origine animala, capabila sa asigure aportul tuturor aminoacizilor esentiali in cantitati si proportii optime. Sursele proteice de origine vegetala pot doar sa completeze necesarul zilnic de proteine al animalului.

Hranirea cainelui exclusiv cu surse proteice de origine vegetala este compatibila cu supravietuirea acestuia, dar nu asigura dezvoltarea si intretinerea optima a organismului. Cainele hranit preponderent cu ingrediente de origine vegetala este de cele mai multe ori debil, lipsit de energie, apatic, greoi si cu un sistem imunitar deficient, iar speranta de viata este mult diminuata comparativ cu exemplarul hranit cu surse proteice de origine animala.

Cele mai frecvente surse proteice de origine animala folosite sunt:

  • carnea de pui sau de pasare, carnea de vita, de miel, pestele,
  • organele interne: ficat, plamani, splina, etc.

Dintre sursele proteice de origine vegetala cel mai frecvent folosite pot fi amintite:

  • cerealele: grau, porumb, orez, ovaz,
  • leguminoasele : soia, mazare, morcovi, cartofi,etc,
  • produse derivate de origine vegetala: faina din gluten de porumb, faina de soia, faina de mazare.

Toate ingredientele mentionate se regasesc frecvent in compozitia majoritatii sortimentelor comerciale de hrana uscata, semiumeda sau umeda, destinate alimentatiei canine.

Intrucat nici una din sursele mentionate nu poate asigura singura necesarul proteic al cainelui, ele sunt combinate intr-o varietate mare de posibilitati. Sursele proteice diverse sunt combinate pe baza continutului lor in aminoacizi esentiali: cantitativ ( deficit sau exces ) si calitativ ( tipuri de aminoacizi continuti ), astfel incat sa conduca la imbunatatirea calitatii generale a produsului alimentar, prin asigurarea tuturor aminoacizilor esentiali si cresterea disponibilitatii acestora pentru caine.

Metodele de preparare a hranei pot determina carentarea in anumiti aminoacizi esentiali. Din acest motiv este necesara adaugarea ulterioara a unor cantitati suplimentare din aceste substante ( metionina, lizina si triptofanul, in principal ).

Dupa cum a fost precizat in postarea “ Necesarul de Proteine al Cainelui “ necesarul minim absolut de proteine, in conditiile hranirii acestuia numai cu surse proteice de inalta calitate, este de 6 %, in cazul cainilor adulti respectiv 9,5 % pentru cateii juniori. Avand in vederea calitatea medie a surselor proteice folosite, AAFCO ( Association of American Feed Control Officials ) recomanda pentru sortimentele de hrana destinate cainilor, un continut minim in proteine de 18 % pentru exemplarele adulte  si de 22 % pentru cainii aflati in perioada de crestere si dezvoltare.

Majoritatea produselor comerciale de hrana pentru caini au un continut proteic de 3 pana la 5 ori mai mare decat minimul absolut necesar. Trebuie luat in calcul insa si biodisponibilitatea acestor surse pentru organismul canin. In cazul sortimentelor  superpremium sau premium, procentul de digestibilitate al proteinelor continute este de 70 – 80 % din totalul specificat in compozitia analitica a produsului. In cazul produselor comerciale din categoria economic, acest procent scade sub 60 %, din valoarea proteinei totale.

Carenta proteica se manifesta prin scaderea ratei de crestere si dezvoltare a organismului, anemie, infertilitate, caderea parului, blana mata, scaderea masei musculare si a apararii imunitare a organismului. Carenta limitata la un anumit tip de aminoacid esential se poate manifesta asemanator cu semnele carentei proteice generale.

Excesul proteic, nu reprezinta cu adevarat o problema pentru sanatatea animalului, decat in cazul exemplarelor bolnave cu probleme renale sau  hepatice si a celor cu hipersensibilitate la un anumit tip de proteine.

In cazul exemplarelor canine sanatoase excesul proteic este fie metabolizat prin transformarea lui in glicogen, fie folosit ca sursa energetica.

In concluzie:

Indiferent daca hrana destinata cainelui este pregatita in casa sau este folosit un sortiment comercial, aceasta trebuie sa asigure aportul optim al tuturor nutrientilor esentiali.

Continutul in proteine al hranei este realizat prin utilizarea unor surse variate, care pot fi de origine animala sau vegetala. Sursele proteice folosite sunt astfel combinate incat hrana administrata sa contina toti aminoacizii esentiali in cantitatile si proportiile solicitate de organismul canin.

Biodisponibilitatea proteinelor din sortimentele de hrana variaza intre 70 -80 % in cele superpremium sau premium si scade sub 60 % in cazul sortimentelor economice. Acest aspect se traduce, in principal, in cantitatea mai mica sau mai mare de produs ce trebuie consumat de caine, pentru a-si acoperi necesarul zilnic de proteine, cu toate efectele care decurg de aici.

Carenta in proteine a ratiei alimentare se traduce in intarzieri in crestere si dezvoltare, scaderea masei musculare, anemie, infertilitate, caderea parului, blana mata lipsita de stralucire si scaderea mecanismelor de aparare imunitare.

Excesul proteic devine o problema pentru sanatate doar in cazul animalelor suferinde de afectiuni cronice hepatice sau renale.

Proteinele sau aminoacizii nu pot fi stocati in organism, constituind depozite care sa fie mobilizate in conditiile unei carente. Cantitatile existente sunt intr-un proces dinamic de sinteza sau degradare, in cadrul proceselor biochimice complexe care constituie metabolismul proteic.